joi, 18 martie 2010
Municipiul Beiuş curtat de investitori arabi
Primăria Beiuş este curtată de investitori exotici: ultimii sunt din Emiratele Arabe şi din Dubai.
Sfârşitul de săptămână a adus investitori exotici în Bihor. Duminică aceştia au fost primiţi de primarul Beiuşului, AdrianDomocoş. „Oamenii de afaceri pe care i-am primit erau antemergătorii şeicilor. Erau interesaţi de investiţii în complexul balnear. Aceasta în varianta în care nu vom primi finanţare de la Ministerul turismului şi Dezvoltării Regionale. I-am înmânat un DVD de prezentare şi urmează să ţinem legătura. Următorul contact urmează să-l avem atunci când vom fi în fază de proiectare. Au venit la Beiuş la recomandarea Consiliului Judeţean”, spune Adrian Domocoş.
Vizita şeicului
Cel care i-a condus pe arabi în periplul lor prin Bihor a fost vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc. „Arabii au venit în Bihor la recomandarea unui medic arab din Ungaria care este prieten cu viceprimarul Gheorghe Carp. Vin numai cu recomandări. Sunt reprezentanţii unor companii în care şi guvernul e acţionar.
Ei pregăteau vizita şeicului în Bihor şi din acest punct de vedere au căutat oportunităţi de afaceri. Traseul a cuprins PeşteraUrşilor, Stâna de Vale, Băile Felix, 1 Mai şi Aeroportul Oradea”, spune Dumitru Voloşeniuc. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean spune că discuţiile au fost centrate pe investiţiile în Aeroportul Oradea. „Noi avem terenul şi o ruină. Ei au bani. Mi-aş dori din tot sufletul ca această vizită să se concretizeze în investiţii. Sunt proiecte macro pentru a căror realizare vor trebui să se aşeze la masă şi Primăria şi Consiliul Judeţean”, a adăugat Dumitru Voloşeniuc.
sursa: www.bihon.ro
beius-alexlsu.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu