miercuri, 2 februarie 2011

Doi beiuşeni trimişi în judecată după prejudicierea statului cu peste 500.000 lei

Marţi, 1 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de C.L., de 36 de ani şi C.V., de 45 de ani, ambii din Municipiul Beiuş, Judeţul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la infracţiunea de prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală şi evaziune fiscală, respectiv participaţie improprie la infracţiunea de prezentare de documente falsificate la autoritatea vamală şi complicitate la evaziune fiscală.


C.L. este suspectată că, în perioada 2004 – 2005, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în Beiuş, cu sprijinul lui C.V., a efectuat import de legume şi fructe de la două societăţi comerciale din Italia, mărfuri pentru care, la autorităţile vamale din România, au fost prezentate documente false, preţurile bunurilor achiziţionate fiind subevaluate, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, respectiv T.V.A., taxe vamale şi comision vamal.


Prejudiciul provocat astfel bugetului de stat este de 518.663 lei.


Suspecţii au fost cercetaţi în stare de libertate, iar prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 26 august 2010 s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând celor doi suspecţi până la concurenţa valorii prejudiciului cauzat.


Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au înaintat dosarul cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.


beius-alexlsu.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu