Ora Pământului, Earth Hour, este un eveniment internaţional, organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.
Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup internaţional de lobby pentru mediu şi cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a Pământului a avut loc la Sydney, cel mai mare oraş din Australia, între orele 19:30 şi 20:30 la 21 martie 2007.
În România evenimentul a început să prindă contur în 2009 când pe 28 martie, între orele 20:30:21:30, aproximativ 2 milioane de români au stins lumina alăturându-se astfel celor 82 de ţări din întreaga lume.
Numărul participanţilor la acest eveniment creşte de la an la an astfel că în 2011 în România numărul oaşelor participante se va ridica la 52. Din păcate municipiul Beiuş nu se află printre cele 52 de oraşe, dar totuşi evenimentul este marcat încă din 2009 de Colegiul Naţional ''Samuil Vulcan'' Beiuş printr-o serie de evenimente, astfel că s-a ajuns la aIII-a ediţie Earth Hour.
Vineri, 25 martie 2010, la CNSV Beiuş între orele 12:00-12:20 s-a ţinut o conferinţă susţinută de ing. Borza Ioan, cu tema ''Radioactivitatea naturală şi artificială în Ţara Beiuşului''. Mai apoi între orele 12:30:13:30 în sala de sport paveliană s-a organizat un concurs, Earth Hour Competition: Gânduri bune în vremuri tulburi despre Terra.
beius-alexlsu.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu