miercuri, 23 noiembrie 2011

Proiectele din Beiuş, într-un stadiu avansat de finalizare

Potrivit unui comunicat oficial al Primăriei Beiuş, remis către Ştiri Beiuş, în acest moment majoritatea proiectelor cu finanţare nerambursabilă, la nivelul municipiului Beiuş, sunt într-un stadiu avansat de finalizare.


Potrivit comunicatului, în acest moment în ceea ce priveşte proiectul ''Beiuş-oraş geotermal'', se află în implementare lucrările de extindere şi construire a micropunctelor termice, stadiul de finalizare al acestora fiind de 90%, precum şi a lucrărilor de realizare a forajului şi staţiei de reinjecţie, în acest caz stadiul de finalizare fiind de 80%.


În ceea ce priveşte proiectul de reabilitare şi modernizare a Parcului Central, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, acesta decurge comform graficului, aflându-se într-un stadiu de finalizare a lucrărilor de 85%.


VEZI ŞI:Cum va arăta Parcul Central după finalizarea lucrărilor

Un alt proiect în stadiu avansat de finalizare, respectiv 95%, este cel privind reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare existente în municipiu.


Totodată, în faza de evaluare a autorităţilor contractante se află 2 proiecte, şi anume: cel de reabilitare şi modernizare a ambulatoriului integrat de la Spitalul Municipal Episcop ,,Nicolae Popoviciu'', în valoare de 700 de mii de euro şi realizarea Centrului naţional de informare turistică, în valoare de 200 de mii de euro.


În urma solicitării Ştiri Beiuş a unor informaţii în legătură cu groapa de gunoi a municipiului, în comunicat se precizează: ,, Cât priveşte gestionarea deşeurilor menajere şi reciclabile la nivel de municipiu, Beiuşul este parte integrantă în elaborarea masterplanului realizat  la nivel judeţean ( termen de eleaborare 2012), ce prevede atât conservarea finală a haldei existente cât şi construcţia noii halde de transfer, în comformitate cu necesităţile de viitor ale zonei.


beius-stiri.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu