Adrian Domocoş, primarul municipiului Beiuş, anunţă ca prioritare educaţia şi sănătatea, în perioada imediat următoare, potrivit unui interviu acordat cotidianului Crisana.
În acest moment, la Colegiul Naţional '' Samuil Vulcan'', dar şi la Colegiul Tehnic ''Ioan Ciordaş'' au loc lucrări de modernizare la cantinele şi sălile de mese, în timp ce la Şcoala Generală ''Nicolae Popoviciu'' se execută lucrări de reabilitare a grupurilor sanitare şi de amenajare a sălilor pentru clasele zero. Tot pentru această instituţie de învăţământ a fost făcută ofertarea în vederea înlocuirii ferestrelor corpului B cu tâmplărie nouă şi cu geamuri termopan.
Mult clamatul proiect de reabilitare, modernizare şi echipare a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu", este şi el pe lista de ''priorităţi'', contractul urmând să fie semnat în perioada următoare, chiar dacă termenul, anunţat iniţial, era mai 2012.
Totodată, a fost stabilit un parteneriat cu SMURD prin care administraţia locală a pus la dispoziţia serviciului menţionat trei locaţii unde să poată ateriza elicopterul pentru urgenţe medicale.
În atenţia Primăriei se află şi situaţia delicată a bazei sportive a Colegiului Tehnic "Ioan Ciordaş", acolo unde, acum, după plecarea firmei private care o administra, nimeni nu mai percepe niciun ban celor care, profitând de această situaţie, joacă fotbal, dar - şi asta este grav! - deteriorează, totodată, dotările de acolo, potrivit primarului Adrian Domocş.
sursa: crisana.ro
beius-stiri.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu