În fiecare an, ziua de 28 septembrie este declarată de către Organizaţia Mondială
a Sănătăţii Ziua Mondială de Luptă Împotriva Rabiei.
Prin aceasta se doreşte atragerea atenţiei opiniei publice asupra acestei afecţiuni
şi a riscurilor pe care ea le implică pentru sănătatea individuală şi colectivă.
Direcţia de Sănătate Publică Bihor organizează vineri, 28 septembrie 2012,
orele 11, la sediul din Oradea, str. Libertăţii nr. 34,
Masa Rotundă
cu tema "Rabia şi riscurile ei asupra sănătăţii; prevenire şi combatere”.
Având în vedere faptul că prevenirea, combaterea şi controlul îmbolnăvirilor de
rabie necesită o strategie unitară, o acţiune comună şi un efort coordonat al mai multor
structuri sociale, la Masa Rotundă vor participa reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii
în această problematică
sursa: comunicat de presă DSP Bihor
beius-stiri.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu