duminică, 1 aprilie 2012

Istoricul Casei de Paşti. Habitat Beiuş, 13 ani de Ajutor pentru Umanitate

În anul 2000 Habitat pentru Umanitate Beiuş inaugurează evenimentul „Casa de Paşti”. Prin acest eveniment se dorea ca în fiecare an cel puţin o familie să beneficieze de o locuinţă în preajma marii sărbători creştine a Învierii Domnului. 


Astfel a devenit o tradiţie neîntreruptă de atunci şi până în prezent ca Habitat să aducă împreună oameni cu suflet bun care doresc să ajute o familie ce trăieşte în condiţii grele, să se bucure de Sfintele Paşti într-o casă decentă. Totodată în cadrul acestui eveniment sărbătorim iubirea faţă de Hristos şi respectăm porunca Domnului care ne cere să-l iubim pe aproapele nostru. Dorim să demonstrăm credinţa noastră prin implicare, suport financiar şi muncă voluntară în sprijinul oamenii săraci, cu disabilităţi, orfani sau marginalizaţi. 


2012 , vezi detalii despre proiectul din acest an AICI


  2011  Pe terenul primit de la Consiliul Local Beiuş am construit un minicartier de 30 de locuinţe. Printre casele construite s-a numărat şi Casa de Paşti din acest an. Au beneficiat de aceeaşi locuinţă de tip triplex o familie de surdo-muţi, Ionuţ şi Andreea Mance cu doi copii, şi două persoane singure, Catiţa Maioş, o pensionară abandonată de familie şi Silvia Lăcătuş, o tânără crescută la orfelinat. Fiind un proiect cu totul special, însuşi prefectul judeţului, dl Gavrilă Ghilea s-a numărat printre voluntari şi printre susţinătorii proiectului alături de companii precum Adeplast, Vodafone sau Lafarge. 


 2010 Aurora Horge traia împreună cu cei doi copii, Andrei şi Ana-Maria într-o încăpere mică dintr-o casă veche din chirpici în satul Bunteşti din apropiere de Beiuş. Deşi a fost abandonată de soţ, Aurora nu s-a dat bătută şi a încercat din răsputeri să le ofere celor doi copii o viaţă mai bună. S-a hotărât să apeleze la Habitat pentru Umanitate Beiuş şi de Paşti în 2010 a primit cu mari emoţii cheia noii locuinţe care i-a redat şi speranţa pentru un viitor mai bun. 


 2009  Trok Romeo şi Timea împreună cu cei doi copii Kevin şi Mark sunt o famile de romi care toată viaţa au trăit într-un bloc degradat şi sărăcăcios de la periferia Oradei. În primăvara lui 2009, ajutaţi de mai mulţi voluntari, printre care şi 30 de romi de la Biserica Baptistă a Romilor, membrii familiei Trok au beneficiat de Casa de Paşti pe care au văzut-o ca pe o minune ce a avut loc în viaţa lor. 


 2008  Familia Fărcuţ din localitatea Mizieş trăiau într-o casă foarte veche din chirpici care risca în orice clipă să se dărâme peste ei. Având un fiu cu handicap, n-au reuşit să pună bani deoparte, aşa că bătrâneţea i-a prins aşa. Însă nu şi-au pierdut niciodată credinţa că Dumnezeu îi va ajuta. Acum îşi petrec Paştile într-o casă nouă, sănătoasă şi trainică. 


 2007  Încă două familii, Borz şi Gavra fiecare cu cate doi copii sărbătoresc Învierea Domnului într-o locuinţă caldă şi sănătoasă după ce au trăit mai mulţi ani în condiţii foarte grele. 


 2006  În acest an două familii, Coş şi Morgovan, beneficiază fiecare de câte o locuinţă. Voluntarii care le-au ridicat sunt 40 de elevi de la Wesley College care au sprijinit şi în anii anteriori proiectul „Casa de Paşti”.


 2005  Familia Herdean locuia de mulţi ani în casa parohială din satul Drăgăneşti. Au primit un teren de la un unchi, dar deşi ambii soţi lucrau şi nu plăteau niciun ban chirie, n-au reuşit să strângă destui bani nici măcar pentru fundaţie. Dar rugăciunile lor au fost ascultate şi în Joia Mare un sobor de 9 preoţi au sfinţit noua lor locuinţă.


 2004  Geta Heredea împreună cu soţul şi cei trei copii locuiau într-o singură încăpere într-o căsuţă mică de pământ în satul Mizieş. Geta, deşi era o femeie simplă de la ţară şi suferea de un handicap locomotor, a vrut să schimbe viaţa grea pe care o ducea familia sa. Astfel a apelat la Habitat şi visul său s-a împlinit. 


 2003  O echipă de 20 de tineri voluntari de la Wesley College din Dublin, Irlanda, ajută la renovarea a trei apartamente în Săptămâna Mare a anului 2003 într-un bloc de nefamilişti din Beiuş. Cei care s-au bucurat în acest an de condiţii mai bune de locuit au fost trei familii de tineri care au crescut la orfelinat şi care şi-au format propriile familii. 


 2002  În acest an, familia Băruţa beneficiază de o renovare a propriei locuinţe. Ei trăiau într-o casă veche din chirpici, friguroasă şi prea mică pentru nevoile familiei. Fiind o familie compusă din şapte membri, locuinţa a fost extinsă cu încă un dormitor. 


 2001  Goina Victor, un inginer cu handicap locomotor, împreună cu soţia şi fiica se mută în 2001 în Casa de Paşti. Locuinţa este prevăzută cu toate utilităţile ca să-i facă viaţa mai uşoară lui Victor (rampă de acces cu căruciorul, mânere de susţinere în toate încăperile din casă). 


 2000 Prima familie care a beneficiat de o locuinţă în cadrul evenimentului „Casa de Paşti” este familia Burlacu, o mamă cu doi copii.


beius-stiri.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu