FOTO: www.morgen.ro |
Astfel se naşte o bizară legătură, plină de umor, dar şi de tandreţe, între Nelu - bodyguard într-un supermarket din Salonta - şi Behran - un kurd care nu cunoaşte decât limba maternă, dar care devine „turcul lui Nelu”, şi trebuie să ajungă la fiul său, în Germania. Behran ştie un singur cuvânt „Alemania, Alemania”. Ritmul bocancilor sub greutatea pasilor lui Behran nu poate lăsa neconectat la trăirile transfugului nici un cinefil. Nelu este interpretat excelent de András Hatházi (actor de teatru, impresionant protagonist în „Unchiul Vania", montat la Cluj de Andrei Şerban). Şi el ştie un singur cuvânt pe care speră să-l înţeleagă Behran: „Morgen”. În sensul că mâine îl va ajuta să treacă graniţa spre Germania. Dar de acest cuvânt, Morgen, rostit de Nelu pare să fie legat tot orizontul omenirii, şi al omeniei, nu numai al lui Behran. Yilmaz Yalcin, care-i dă viaţă transfugului, a fost ales în urma unui casting online de amploare, dar regizorul a avut cu singuranţă mână bună.
La câteva luni după ce au fost trase primele cadre în tanyarul din zona Salonta, Morgen a reuşit să obţină cam tot ce se putea câştiga la Festivalul de film de la Locarno, şi să facă înconjurul lumii, fiind selecţionat la numeroase festivaluri internaţionale, de la Iasi până în Dubai.
sursa: bihon.ro
beius-alexlsu.blogapot.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu