aparate foto profesionale

Biblioteca Municipală ,,Constantin Pavel'' Beiuş

ADRESA:
Municipiul Beiuş, Str. Samuil Vulcan, nr. 14


Scurt istoric: 


Începând cu jumatatea secolului al XVIII-lea, copisti ardeleni sau veniti din Tara romaneasca si-au inceput activitatea de copiere a cartilor de invatatura si cartilor populare, fapt ce a cotnribuit in mare masura la dezvoltarea vietii culturale din Tara Beiusului. Aceasta activitate culturala s-a desfasurat mai ales prin scoala si biserica, iar mai tarziu prin care au vietuit pana tarziu in zona. 


 Cea dintai biblioteca publica a fost deschisa in 1858 prin donatiile dascalilor de la Gimnaziul Superior, Colegiul National Samuil Vulcan de astazi. Printre acesti profesori ii numim pe I. Munteanu, M. Horvath, Dimitrie Negreanu. Cartile serveau elevilor gimnaziului. Biblioteca ajunge sa fie dintre cele mai importante din ardeal, numarul volumelor depasind 30 000. Din pacate acestea au fost distruse 100 de ani mai tarziu la instaurarea comunismului, de catre sovietici. 


 In 1947 toate bibliotecile se comaseaza, formandu-se Biblioteca Atheneului Popular, “Nicolae Balcescu” din Beius, cuprinzand peste 35 000 de titluri. 1952 este de departe cel mai negru an din istoria culturala a Beiusului. 


Cenzura comunista face ca aproximativ 25 000 de volume sa fie arse in scopul epurarii intelectuale. Unele carti au scapat insa prin stradania profesorilor de atunci sau au fost mutate. 


 La ora actuală bilbioteca numără peste 70 000 de volume.




sursa: http://bibliotecabeius.blogspot.com
foto :http://bibliotecibihorene.blogspot.com/


beius-stiri.blogspot.com
Loading