aparate foto profesionale

joi, 5 iunie 2014

Habitat Beiuș | Voluntari irlandezi şi scoțieni zidesc case la Oradea


Habitat for Humanity Beiuș găzduieşte începând de joi, 5 iunie, până sâmbătă, 14 iunie, 36 de voluntari din
Irlanda şi Scoţia, care muncesc cot la cot cu românii pentru a construi locuinţe împreună cu familii cu venituri mici din Oradea.

Ei sunt elevi însoţiţi de cadre didactice de la două şcoli importante: Wesley College din Dublin, Irlanda, şi Royal High School din Edinburgh, Scoţia una din cele mai vechi unităţi de învăţământ din ţară, fiind fondată în 1128. 

Scoţienii participă pentru a treia oară cu voluntari în proiectele Habitat for Humanity şi de fiecare dată au promis că revin. Irlandezii se află deja pentru a XI-a oară în România, ei aniversând anul trecut într-un mod inedit 10 ani de parteneriat cu Habitat for Humanity Beiuş ridicând 10 case în 5 zile cu ajutorul a sute de voluntari de la Wesley College. 

 „Suntem într-o mare recesiune şi în Dublin, dar credem cu tărie că tinerii noştri trebuie să înţeleagă că nu există recesiune în privinţa generozităţii, a dărniciei, a compasiunii, a timpului pe care ei îl pot dărui altora.”, spune reverendul Nigel Mackey, coordonatorul echipei de la Wesley College. 

 Voluntarii de la cele două şcoli vor lucra în cadrul a două proiecte pe care Habitat for Humanity le derulează în Oradea: „Locuinţe pentru un viitor sigur” din Episcopia în parteneirat cu Consiliul Local Oradea unde scoţienii vor munci concomitent la mai multe case aflate în diverse stadii de construcţie şi „Căminul Habitat” în parteneriat cu Asociaţia Căminul Felix unde irlandezii vor construi o casă pentru o familie cu trei copii. 

 „Ne dorim să avem puţin mai multă stabilitate şi un loc mai sigur pentru copiii noștri. Este un vis de aproape 20 de ani care cu ajutorul lui Dumnezeu şi al organizatiei Habitat for Humanity Beiuş ar putea deveni realitate”, declară Beniamin Roşu, beneficiarul uneia dintre locuinţe. 

 De la începutul anului şi până în prezent, Habitat for Humanity Beiuş a găzduit peste 500 de voluntari din care foarte mulţi au fost români şi majoritatea tineri.

beius-stiri.blogspot.ro

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading