aparate foto profesionale

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

CF Bihorul Beiuş - Autocatania Caransebeş 0-1

Prima repriză a aparţinut beiuşenilor, care au atacat tot timpul, dar fără rezultat pe tabela de marcaj. În chiar debutul meciului, Agiurgeoaie (4)a şutat în transversală, balonul a căzut în pământ şi, deşi gazdele au solicitat gol, considerând că balonul a depăşit linia porţii, "centralul" Braşoveanu a lăsat jocul să continue. Au urmat două ocazii ratate de Fl. Popa (6 şi 19), acesta negăsind spaţiul porţii. Primul şut pe spaţiul porţii trimis de oaspeţi a dus la deschiderea scorului, în minutul 33: Ţimbota i-a pasat în careu lui neagu, iar acesta nu l-a iertat pe Odobasianu (0-1). Beiuşenii au considerat că Neagu era în offside când a primit pasa, l-au înconjurat pe tuşierul de pe acea parte pentru a-i cere socoteală, jocul fiind oprit circa trei minute.


Repriza a doua a aparţinut oaspeţilor, care au deţinut în permanenţă iniţiativa. Cărăşenii îşi puteau majora avantajul, dar Odobasianu i-a blocat excelent pe Ţimbota (74), respectiv Bucure (79).




Marcator: Neagu 33


CF Bihorul: Odobasianu - Silaghi, Mihoc, Cobârzan, D. Toma - Fl. Popa (67 Şerb), Vanca (57 Toader), Drule (70 Borza), Morar - Trip, Agiurgioaie (56 Higyed). Antrenori: Remus Ganea şi Adrian David.


Autocatania: Vulpescu - Ştefănuţ (46 Dumitru), Moga, Românu, Costachi - Şt. Bălan, Filimon (61 Tică), Ţimbota, Bucure - Neagu (90+4 Vireag), Văcărescu (85 Lepa). Antrenor: Ioan Ibric.


În acest moment, CF Bihorul Beiuş este penultima în clasament



Etapa vitoare (vineri, 26 noiembrie, ora 14.00), CF Bihorul Beiuş întâlneşte, în deplasare,CFR Simeria.





sursa: crisana.ro


beius-alexlsu.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading