FOTO: Arhivă |
Primul domeniu de activitate abordat de comisarul Remus Indrei a fost cel al combaterii criminalităţii, precizând că starea infracţională a înregistrat o uşoară creştere faţă de perioada similară a anului trecut, de la 1.208 la 1.314 fapte penale.
La acest capitol trebuie subliniat că infracţiunile de natură economică au crescut simţitor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 21 la 69. Totodată, interlocutorul nostru a evidenţiat munca asiduă depusă de colegii săi, aceştia instrumentând 999 de cauze penale (520 de dosare penale şi 479 de lucrări penale), 182 de persoane fiind trimise în judecată, cu 37 mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
Şi infracţionalitatea în domeniul ordinii publice este într-o vizibilă creştere, de la 678 la 778 de cazuri, dintre care 51 s-au petrecut în mediul urban şi 737 în cel rural. Îmbucurătoare este scăderea criminalităţii stradale, această tendinţă descendentă datorându-se creşterii efectivelor de poliţişti din teren şi înmulţirii sistemelor de pază şi de alarmă instalate de firme şi de instituţii.
În primele trei trimestre ale anului în curs, au avut loc 49 de evenimente rutiere grave, soldate cu 4 morţi şi 17 răniţi grav, în cazul unui accident autorul fugind de la locul faptei, dar fiind prins rapid. Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii au efectuat numeroase activităţi educative şi informative, 1.223 de ore de patrulare, 1.495 de ore filtre rutiere şi 21 de şedinţe în şcoli.
sursa: crisana.ro
beius-alexlsu.blogspot.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu