Un copil de doar 13 ani din Beiuş, băiatul primei familii care a beneficiat de o locuinţă Habitat în România, este mândria Habitat pentru Umanitate Beiuş.
Teofil Herghelegiu, sau Teo cum îi spun prietenii, este “copilul de aur” al Habitat pentru Umanitate Beiuş. Dar să nu credeţi că e un manelist sau că acesta e numele său de scenă. Nu, el este campionul mondial la Asihara Karate, titlu obţinut în urma concursului derulat între 12 şi 13 noiembrie 2011 la Bucureşti. Au fost prezenţi peste 300 de sportivi din întreaga lume iar competiţia a fost pentru prima dată organizată în România datorită rezultatelor bune pe care sportivii români le-au avut în ultimii ani. Un aport însemnat l-a avut şi Teo care practică acest sport încă dinainte de a merge la şcoală, de la vârsta de 6 ani. Atunci, după doar jumătate de an de antrenament a obţinut prima lui medalie de aur. A fost doar începutul unei întregi serii de trofee obţinute care-i umplu pereţii casei şi care au culminat în acest an cu obţinerea titlului mondial.
„Chiar dacă sunt obişnuit cu astfel de concursuri, n-a fost deloc uşor. Ştiam de campionat de anul trecut şi atunci mi-am propus să obţin un trofeu, dar nu mă gândeam că voi obţine chiar titlul mondial. Acum sunt foarte bucuros şi am mari speranţe de viitor în acest sport” mărturiseşte Teo, abia întors de la competiţie în faţa colegilor şi a profesorilor care-l aplaudau în picioare după revenirea la şcoală.
Pentru a obţine această performanţă a avut nevoie de foarte multă pregătire şi ambiţie. Cu luni bune înainte de campionat s-a antrenat intensiv, iar cu puţin timp înainte de competiţie a participat cu lotul naţional la un stagiu de pregătire de o săptămână timp în care a făcut zilnic câte două antrenamente de câte două ore fiecare.
Teo este băiatul primei familii care a beneficiat de o locuinţă Habitat în România şi avea abia 2 luni când părinţii l-au adus într-un coş în casa la care au muncit timp de doi ani alături de vecini şi voluntari. Familia Herghelegiu locuise până să beneficieze de o casă Habitat în chirie, având la dispoziţie o cameră mică şi friguroasă dintr-o casă veche în Beiuş. Însă ei au crezut că-şi pot schimba destinul lor şi al celor doi copii dacă vor avea propria locuinţă.
„Dacă n-am fi avut casa asta, n-am fi avut nici măcar spaţiu pentru toate trofeele pe care le-a obţinut Teo. Însă pe de altă parte nici nu cred că ar fi avut şansa să practice acest sport şi să ajungă unde este acum deoarece o mare parte din antrenament o face acasă” spune Vasile Herghelegiu, tatăl lui Teo.
Clubul TGC Beiuş la care e înscris Teo îl are ca antrenor pe sensei Gheorghe Toderici care de 12 ani îi învaţă pe copii din Beiuş artele marţiale, obţinând an de an performanţe tot mai mari ajungând ca acum să participe alături de şase sportivi în lotul naţional: Toma George, 11 ani; Teo Herghelegiu, 13 ani; Bogdan Mihuţa, 13 ani; Fărcuţ Alexandra, 15 ani; Paragină Ana-Maria, 19 ani şi Bodin Simona, 26.
„Am participat anual la două-trei competiţii naţionale şi întotdeauna ne-am întors cu multe medalii. De exemplu la ultimul campionat naţional din mai am avut în competiţie 12 sportivi şi am obţinut 14 medalii şi locul doi la cluburi pe ţară. Acum, la mondiale, Teo a primit aur la kata, iar Bogdan bronz la kumite” afirmă sensei Gheorghe Toderici.
Singurul lucru care-i mai lipseşte acum clubului beiuşan este un sponsor pe termen lung care să stimuleze sportivii care obţin rezultate bune, să-i susţină în cantonamente şi să le asigure echipamentele necesare deoarece până acum nici clubul şi nici unul dintre sportivi n-au primit în afară de diplome, medalii sau cupe niciun sprijin material din partea nimănui, atât de necesar mai ales când e vorba de copii.
beius-stiri.blogspot.com
joi, 17 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comments:
Bravo Teo! Esti mandria intregii tari!
Multa sanatate si putere de munca incontinuare!
Trimiteți un comentariu