FOTO: Arhivă Habitat |
“Eu am mai fost cu clasa pe şantierul Habitat când am lucrat alaturi de o familie săracă la acoperirea cu ţiglă a casei. Mi-a plăcut foarte mult şi am vrut să repet experienţa” spune Ionuţ Floruţa, elev în clasa a XII la Colegiul Naţional „Ioan Ciordaş” din Beiuş.
Programul ”Şcoala altfel” debutează din anul şcolar 2011 – 2012 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în săptămâna 2-6 aprilie 2012, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul îşi propune implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activităţi nonformale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
”Şcoala altfel” reprezintă pentru Habitat for Humanity România şansa de a face auzită vocea familiilor în nevoie de locuire, şansa de a educa spiritul ajutorării aproapelui, de a sădi sămânţa voluntariatului în mintea şi sufletul elevului din România.
”Şcoala altfel” pentru sistemul educaţional din România înseamnă o ocazie de a adapta modus operandi al profesorilor de la catedră în funcţie de nevoile şi aşteptările elevilor, o ieşire din tiparele sistemului educaţional formal şi o poartă de acces a masei către un alt sistem de dezvoltare a unor competenţe cheie. Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea sărăcaciosă a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul.
Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.326 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.
beius-stiri.blogspot.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu