aparate foto profesionale

miercuri, 13 iunie 2012

Habitat Beiuş - Wesley College, Dublin, 10 ani de parteneriat în folosul celor nevoiaşi



Habitat pentru Umanitate Beiuş şi Wesley College din Dublin au pus piatra de temelie la un proiect care va marca 10 ani de colaborare între români şi irlandezi prin construirea a 10 case în 5 zile anul viitor. 


 Voluntarii de la Wesley College din Dublin, Irlanda, vin din 2002 aproape în fiecare an să construiască o locuinţă împreună cu Habitat Beiuş. În acest an încă 16 elevi şi 4 profesori au revenit în România şi au ridicat săptămâna trecută o locuinţă la Ştei pentru o familie nevoiaşă. Şcolile irlandeze au programe speciale care-i încurajează pe tineri să se implice în activităţile de voluntariat, să lucreze individual în folosul comunităţii sau împreună cu ONG-uri locale sau internaţionale, motiv pentru care an de an o parte din elevii de la Wesley College aleg Beiuşul ca destinaţie pentru a voluntaria la construirea de locuinţe pentru nevoiaşi. 


 „Eu am mai prestat muncă voluntară şi acasă. Ultima dată am ales să ajut într-un magazin numit „Caritate pentru copii”. Este un magazin de întrajutorare în care oamenii îşi pot dona obiectele de care nu mai au nevoie, cum ar fi îmbrăcăminte, jucării sau cărţi. Cel mai important lucru când munceşti într-un astfel de magazin este să vezi cum un copil intră să cumpere ceva ştiind că prin asta ajută alţi copii săraci sau bolnavi. Am savurat fiecare clipă petrecută aici şi le recomand cu tărie tuturor tinerilor să se implice în astfel de activităţi în timpul liber.” declară Julia, o elevă de 16 ani de la Wesley College, prezentă săptămâna trecută pe şantierul Habitat de la Ştei. 


 Pentru a celebra 10 ani de parteneriat între Habitat Beiuş şi Wesley College, în 2013 se vor construi 10 locuinţe în doar 5 zile cu ajutorul a 250 de voluntari de la Wesley, fie că sunt profesori, fie ca sunt foşti sau actuali elevi ai şcolii sau părinţii acestora. Pentru a marca începutul proiectului, luni s-a pus şi s-a sfinţit piatra de temelie la prima locuinţă şi s-a montat o plachetă care să marcheze acest eveniment. La ceremonie au participat primarul Adrian Domocoş şi viceprimarul Gheorghe Costin, preotul Marin Bota, cei 20 de voluntari din Irlanda care au muncit săptămâna trecută la ridicarea locuinţei de la Ştei, precum şi alţi invitaţi. După slujba de sfinţire oficialităţile au pus prima lopată de beton la temelia proiectului „Wesley Way”. 


 „În 2010 ne-am asumat că în patru ani vom transforma Beiuşul în primul oraş din România din care să declarăm eliminată adăpostirea sărăcăcioasă. Pentru ca acest lucru să se întâmple vom mai atribui parcele de teren pentru construirea de locuinţe Habitat în Beiuş. Vreau să le mulţumesc celor de la Wesley pentru că şi ei contribuie prin cele 10 case pe care vor să le construiască anul viitor la împlinirea obiectivului nostru.”spune primarul Adrian Domocoş în cuvântul său. 


 Din 2002 până în prezent cei de la Wesley au investit peste 100.000 Euro în Beiuş pe lângă faptul că şi-au plătit cheltuielile de deplasare, cu masa şi cazarea. În plus au promovat Beiuşul peste hotare astfel încât an de an tot mai mulţi colegi ai celor care au voluntariat aici şi-au dorit să se înscrie în cadrul proiectelor comune. Acesta este şi unul din motivele pentru care anul viitor 250 de voluntari din Dublin vor fi prezenţi la Beiuş pentru realizarea proiectului „Wesley Way”. 


 „Credem că prin acest eveniment nu doar vom ajuta nişte familii nevoiaşe să trăiască în condiţii mai bune, ci vom demonstra că dacă ne unim în loc să ne dezbinăm, dacă ne ajutăm în loc să ne punem piedici şi dacă ne iubim în loc să ne duşmănim, putem face multe lucruri bune împreună. Iar exemplul pe care ni-l dau aceşti tineri este unul extraordinar şi demn de urmat. Le mulţumesc pentru aceasta!” spune Mircea Jurcan, director Habitat pentru Umanitate Beiuş în alocuţiunea avută în cadrul ceremoniei.


beius-stiri.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading