Cei peste 70 de voluntari proveniţi din ţări ca Austria, Bulgaria, Kazakstan, Mexic, România, SUA sau Ucraina ridică 2 case la Oradea şi Beiuş pentru familii care au nevoie de un adăpost decent.
„Se împlinesc 10 ani de când Le Rosey organizează echipe de voluntari din rândul elevilor noştri care vin apoi în Beiuş, o comunitate de care ne-am îndrăgostit, şi dau o mână de ajutor la construcţia de locuinţe pentru familii modeste. Este o experienţă foarte utilă şi frumoasă pentru aceşti tineri care au ocazia să înţeleagă valoarea voluntariatului şi a implicării în ajutorarea celor nevoiaşi” mărturiseşte Mary Louise Bassiouni, profesoară şi coordonatoare a voluntarilor din Elveţia.
La Beiuş voluntarii de la Le Rosey vor lucra de luni până joi muncind la ridicarea pereţilor, acoperişului şi la realizarea termoizolaţiei, iar voluntarii din Austria vor munci de miercuri până vineri în Oradea unde vor construi „în roşu” o casă. Având în vedere că echipele de voluntari sunt formate din tineri, mai mulţi jurnalişti de la Digi24, dar şi angajaţi ai companiei Comau au dorit să le dea o mână de ajutor participând ca voluntari la eveniment.
„Întotdeauna am spus că ar trebui să ne găsim timp pentru a ne gândi şi la alţii, în special la cei mai puţin norocoşi decât noi. Să ne găsim timp să facem ceva pentru ei deoarece o faptă de acest gen aduce o bucurie atât celui ajutat cât şi celui care ajută. Iar pentru mine este o chestiune de suflet şi sunt bucuros întotdeauna când pot să răspund unor astfel de invitaţii ca cea făcută de Habitat” spune Bogdan Băcilă, realizator şi producător tv.
În Beiuş, cei care vor fi beneficiarii locuinţei sunt Mihai şi Elena împreună cu fetiţa lor Denisa. Ei formează o familie care a trecut prin multe greutăţi ale vieţii, ambii soţi provenind din familii cu mulţi membri. Mai mult, încă din adolescenţă atât Mihai cât şi Elena şi-au pierdut tatăl fiind crescuţi doar de mamă şi cu ajutorul fraţilor mai mari. Povestea beneficiarilor din Oradea este oarecum asemănătoare deoarece Dragoş, capul familiei, a fost crescut într-o familie adoptivă după ce în copilărie familia i s-a destrămat, iar el a ajuns să locuiască alături de un tată alcoolic de care a fost nevoit să fugă. Acum însă s-a căsătorit şi îşi petrece luna de miere lucrând la construcţia propriei case şi al propriului viitor.
beius-stiri.blogspot.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu