aparate foto profesionale

joi, 25 iunie 2009

Beiuş va avea apă potabilă la robinet, după ce proiectul de 14 milioane de euro, bani din fonduri europene, a fost aprobat

Proiect aprobat. Asta s-a hotărât în şedinţa Consiliului Local, şedinţă publică desfăşurată luni, 22.06.2009 în sala mare a primăriei municipiului Beiuş.

Împreună cu cetăţenii, proiectul de 14 milioane de euro pentru alimentarea cu apă a municipiului Beiuş, de la izvorul Feredeu-Finiş,extinderea reţelelor de apă şi canal în lungime de 17 km (33 străzi reţea apă şi 34 străzi reţea canal ) şi construirea staţiei de epurare şi delegarea serviciului apă-canal către operatorul unic, a fost aprobat.

Însă decizia a fost luată în ultimul moment, deoarece reprezentanţii PDL şi PSD au votat cu greu proiectul, şi asta după ce în şedinţele locale anterioare proiectul nu a fost aprobat de aceste două partide.


Se pare că mai nou, pentru a se aproba proiecte în Beiuş, este necesară participarea şi a cetăţenilor la şedinţele locale, şi este nevoie ca până şi Ministerul Mediului să trimită avertizări către Primăria Beiuş.
Pentru că de asta a fost nevoie, pentru ca proiectul să fie votat şi de PDL şi de PSD, Ministerul Mediului fiind nevoit să trimită un ultimatum către Primăria Beiuşului, potrivit căruia, până în 22 iunie trebuie să-şi exprime acordul aderării la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară.

Dacă proiectul nu trecea de consiliul local Beiuş, problemele puteau apărea în tot proiectul, în valoare totală de 87 de milioane de euro, în acesta fiind incluse 8 comunităţi din Bihor, inclusiv Oradea.

Însă totul este bine, când se termină cu bine. Aşa că nu mai avem altceva, să facem, decât să aşteptăm şi să vedem apa potabilă.

În acest moment apa potabilă din Beiuş nu corespunde normelor Uniunii Europene, şi asta pentru că avem o staţie de epurare dezastruoasă în care se dezvoltă diferite vietăţi.Pentru că ştim bine, în apă există viaţă.NU ?


beius-alexlsu.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading