miercuri, 10 februarie 2010

Curs de educaţie permanentă şi management cultural, în sala mare a Primăriei


Mâine, 11 februarie, de la ora 10.00, în sala Primăriei municipiului Beiuş, va avea loc primul curs de educaţie permanentă şi management cultural pe anul 2010. Evenimentul va fi organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (CJCPCT), în parteneriat cu Primăria municipiului Beiuş, Casa de Cultură "Ioan Ciordaş" Beiuş şi Centrul Zonal pentru Educaţia Permanentă a Adulţilor Beiuş.

Acest curs de educaţie permanentă şi management cultural este destinat specialiştilor şi directorilor din aşezămintele culturale din zona Beiuşului: Răbăgani, Lăzăreni, Pomezeu, Dobreşti, Uileacu de Beiuş, Şoimi, Pocola, Beiuş, Remetea, Căbeşti, Roşia, Finiş, Tărcaia, Curăţele, Budureasa, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Bunteşti, Pietroasa, Rieni, Ştei, Lunca, Vaşcău, Nucet, Câmpani, Cărpinet şi Criştioru de Jos. Sunt invitaţi, totodată, primarii şi viceprimarii din aceste localităţi, pentru a lua măsurile necesare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale.

Cu acest prilej, vor susţine referate de specialitate: Adrian Nicolae Domocoş, primarul municipiului Beiuş, care va deschide acest eveniment, prof. Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", prof. dr. Gheorghe David, directorul general manager al CJCPCT Bihor, prof. Anton Naghiu, prof. Miron Blaga, prof. Florea Crişu, prof. Aurel Moţ, prof. Anca Banda şi prof. Ioan Dărăbăneanu.



sursa: crisana.ro


beius-alexlsu.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading