aparate foto profesionale

miercuri, 10 noiembrie 2010

ANM:-Ne aşteaptă o iarnă blândă

VEZI cum e vremea în Beiuş acum şi prognoza pe următoarele zile CLICK

Foto: Arhivă
Între minus 2 şi minus 4 grade Celsius, iar precipitaţii de până la 80 de litri pe metrul pătrat, în special în zona de munte. Aşa arată imaginea de ansamblu a lunilor decembrie şi ianuarie, potrivit directorulul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. Cu toate acestea, meteorologii spun că e posibil să avem şi zile cu temperaturi de minus 35 de grade Celsius.


"Din ce vedem acum pe hărţi putem spune că ne aşteaptă o iarnă normală, chiar una mai blândă decât normală. Iată că acum putem contrazice cu argumente informaţiile apărute în spaţiul public în urmă cu mai bine de o lună potrivit cărora ne aştepta cea mai grea iarnă din ultimii - ştiu - câţi ani", a declarat, miercuri, Ion Sandu, potrivit Antena 3.


Meteorologii au precizat că vremea frumoasă de la începutul lunii noiembrie se datorează unui ciclon format în sud-vestul Spaniei care a adus aer cald în Europa şi nu este vreo consecinţă a încălzirii globale, anunţând totodată că temperaturile vor reveni treptat la normalul perioadei până în ziua de 21.







beius-alexlsu.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading