aparate foto profesionale

miercuri, 11 aprilie 2012

Încă o casă de Paşti marca Habitat Beiuş, la Căpâlna

După ce săptămâna trecută Habitat pentru Umanitate Beiuş împreună cu voluntari din România, Germania şi Irlanda de Nord au ridicat trei garsoniere pentru tineri crescuţi în familii adoptive, luni, cei de la Habitat au început lucrul la o nouă Casă de Paşti. Locuinţa va fi construită în localitatea Căpâlna exclusiv cu voluntari români. Primii care au răspuns invitaţiei la voluntariat sunt membrii fundaţiei Cireşarii care au lucrat timp de doua zile la ridicarea locuinţei şi au participat financiar la construcţia acesteia.


Împreună cu Habitat Beiuş şi Cireşarii, indiferent de confesiune, am învăţat că postul în Săptămâna Mare e mult mai eficient dacă punem şi umărul la treabă. Această Săptămână Mare e un început al unei colaborări în beneficiul celor nevoiaşi. O sa mai auziţi de noi. Până deseară acoperim şi casa.” spune pastorul Vladimir Pustan, voluntar în cadrul proiectului şi membru fondator al Habitat pentru Umanitate Beiuş


Beneficiarii locuinţei sunt nişte oamei sărmani din Căpâlna. În ultimii ani ei au trăit permanent cu teamă că locuinţa veche se va surpa peste ei şi peste cei trei copii. După ploile abundente ce au avut loc în 2005 casa a început să se degradeze accentuat an de an pentru că nu avea fundaţie ci fusese construită acum 50 de ani din vaioagă direct pe pământ. Astfel a ajuns în prezent să aibă crăpături mari şi să-i fie afectată structura de rezistenţă. Aflând de problema lor, Habitat le-a sărit în ajutor şi a organizat o campanie de strângere de fonduri de Crăciun. Odată cu dezgheţul s-a turnat şi fundaţia, iar în aceaste zile se lucrează la ridicarea locuinţei.


„În urmă cu 13 ani, în cadrul proiectului Eclipsa99, ambasadorul Rosapepe îi spunea unui jurnalist care îl întreba: ce face el pe şantierul Habitat? Acesta a răspuns: Veniţi la Beiuş să vedeţi ce pot face americanii şi românii împreună! Azi la Căpâlna putem afirma cu tărie că am progresat enorm. Aşa că vă invit să veniţi la Căpâlna să vedeţi ce pot face românii alături de români!” afirmă Adrian Ciorna, fondatorul Habitat pentru Umanitate Beiuş.


Alături de voluntari au lucrat şi directorul Habitat Beiuş, Mircea Jurcan, precum şi trei din membrii fondatori ai asociaţiei: Adrian Ciorna, Vladimir Pustan şi Marcel Coroiu. Emoţia, uimirea şi bucuria se citea pe chipurile beneficiarilor Ioan şi Catrina care n-au mai avut atâţia oameni în curte în viaţa lor. Ei au lucrat ca furnicile cot la cot cu ceilalţi voluntarii.


beius-stiri.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading