aparate foto profesionale

luni, 8 noiembrie 2010

Alexandra Bârz: o carieră de succes în moda internaţională şi, apoi, propria farmacie

Ei, şi ce dacă locuieşte într-un târguşor de provincie de la marginea ţării? Alexandra vrea, totuşi, să-şi împlinească ambiţiile: o carieră de succes în moda internaţională şi, apoi, să aibă propria sa farmacie.


Pentru un drum aşa lung, tânăra beiuşancă se pregăteşte de pe acum, urmând cursuri de modeling şi "mâncând chimie pe pâine"...


Vise dintr-un orăşel
Viaţa într-un oraş mic a obligat-o pe Alexandra, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Samuil Vulcan din Beiuş, la profilul matematică-informatică, să se gândească din timp la lucrurile pe care şi le doreşte, dar mai ales la felul cum le-ar putea obţine.


Pentru că se declară o tipă ambiţioasă, a şi făcut primii paşi spre cariera de farmacistă la care visează, începând să ia lecţii de chimie în particular. "Vreau ca într-o zi să-mi deschid propria farmacie şi să învăţ cum se prepară medicamentele", spune adolescenta. A ales acest domeniu pentru că aşa poate ajuta oamenii. În plus, adaugă ea, lucrul în farmacie este unul curat, perfect potrivit pentru o femeie.


Model în pregătire


Alexandra îşi aminteşte că încă de copilă visa cu ochii deschişi în faţa televizorului, când privea fascinată manechinele îmbrăcate în haine de firmă. Din dorinţa de a se vedea şi ea pe podium, şi-a convins părinţii s-o înscrie la un curs de modeling al agenţiei Graziela Models, pentru care a venit periodic la Oradea. "Am învăţat cum să defilăm, cum să ne machiem, în general cum să ne comportăm. M-a ajutat mult, pentru că îmi place să fiu aranjată", spune adolescenta, care s-a transformat de atunci într-o domnişoară care ţine mereu pasul cu moda.


Cât despre viaţa din Beiuş, Alexandra - al cărei tată deţine în orăşel un club în vogă - spune că nu se plictiseşte, ci îşi găseşte întotdeauna ceva de făcut alături de prieteni. Numai că, totuşi, nu are de gând să rămână mult acasă, ci să-şi urmeze visele în lumea largă. Preferabil, pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de frumuseţe...


VREA PE CATWALK
Alexandra Bârz
Vârstă: 15 ani
Ochi: căprui
Zodie: Gemeni
Înălţime: 1,76 m
Greutate: 53 kg
Măsuri: 84-62-88
Hobby: modelingul, dansul


sursa: ebihoreanul.ro


beius-alexlsu.blogspot.com

1 comments:

florin spunea...[Răspunde comentariului]

Doamne ajuta-i sa reuseasca cu bine!

Trimiteți un comentariu

Loading