aparate foto profesionale

luni, 31 ianuarie 2011

Bartolomeu Anania, a murit la vârsta de 89 de ani

Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului, Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a încetat din viaţă astăzi, 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani.
De asemenea, mai este cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti contemporane.

"Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu", potrivit unui comunicat remis către agenţia Mediafax.


La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca a făcut-o Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pe data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi.

Din acest moment a început misiunea de excepţie în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În toamna anului 2005, nemulţumit că Andrei Andreicuţ, candidatul pe care l-a susţinut în mod public, nu a fost ales în funcţia de mitropolit al Ardealului, a iniţiat ruperea episcopiilor din nordul şi centrul Ardealului de sub jurisdicţia scaunului mitropolitan de la Sibiu.

Joi, 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Această nouă mitropolie, înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut şi i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Naţională Bisericească pe 1 martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist, potrivit wikipedia.



foto: arhiepiscopia-ort-cluj.org

beius-alexlsu.blogspot.com

1 comments:

Romeo spunea...[Răspunde comentariului]

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!!

Trimiteți un comentariu

Loading