aparate foto profesionale

marți, 22 noiembrie 2011

3500 de cărţi donate bibliotecii Colegiului Naţional ''Samuil Vulcan''

Vineri, 11 noiembrie, pentru Colegiul Naţional „Samuil Vulcan" a fost o zi de sărbătoare: prof. univ. dr. Anton Anton, fost ministru al educatiei, actualmente prorector al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, a donat bibliotecii şcolii 3500 de cărţi care au aparţinut tatălui său, acad. Ioan Anton, fost elev vulcanist. 


La eveniment au participat viceprimarul municipiului Beiuş, ing. Gheorghe Costin, conducerea liceului, foşti şi actuali profesori, precum şi numeroşi elevi. În deschidere, prof. Traian Stanciu, directorul Colegiului Naţional „Samuil Vulcan", a mulţumit, în numele cadrelor didactice şi al elevilor unităţii de învăţământ pe care o conduce, pentru volumul impresionant de carte, peste 3500 de titluri, primit din partea reputatului cercetător Ioan Anton, dezvoltatorul şcolii româneşti de maşini hidraulice. 


 Pe lângă valoarea ştiinţifică a colecţiei de carte donate bibliotecii colegiului vulcanian, generosul demers al fostului elev vulcanist, Ioan Anton, dus la bun sfârşit post-mortem, ca o datorie de onoare, prin efortul fiului, deopotrivă ilustru, Anton Anton, dovedeşte că personalităţile marcante, puternice, nu-şi uită obârşiile. 


sursa: crişana.ro


beius-stiri.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading