luni, 26 martie 2012

Adrian Domocoş va candida din partea PNL şi nu USL. PSD va avea propriul candidat

Deşi sunt în Uniunea Social Liberală, PNL şi PSD nu au ajuns la un numitor comun în municipiul Beiuş, unde vor exista candidaţi din partea ambelor partide. Astfel Adrian Domocoş, actualul primar, va avea susţinere doar din partea PNL şi nu USL. PSD a deţinut Primăria înainte de 2008 astfel că acum o doresc înapoi.


VEZI ŞI: 
„Sunt unii oameni care vor să candideze neapărat. Vom încerca să-i convingem să mergem pe USL, în special acolo unde există pericolul să nu învingem primarul PDL. Sau unde există pericolul să ne batem noi şi să câştige PDL”, declară preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, potrivit Bihon.

„Ar fi fost foarte bine să reuşim să candidăm pe liste comune USL în toate unităţile administrativ teritoriale, dar este imposibil”, constată senatorul.

Uniunea Social-Liberală este o alianţă politică parlamentară şi pre-electorală, actualmente în opoziţie, constituită din partidele: PSD, PNL şi PC în vederea obţinerii unui rezultat favorabil atât ca opoziţie parlamentară, cât şi pentru câştigarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2012.

 beius-stiri.blogspot.com

13 comments:

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

cu exceptia exprimarului Popa restul sint toti o apa si-un pamint,asta ca sa nu-i jignim,cu toate ca ei au jignit Beiusenii prin felul cum au gestionat problemele orasului

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Mi se pare ca pe vremea lui Popa, firmele fatilor Micula au fost refuzate in Beius si au fost pierdute zeci de locuri de munca. In rest iti dau dreptate comentatorule. Toti, inclusiv Popa, au fost incapabili sa stopeze regresul Beiusului.

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

puteti spune ca primarul DOMOCOS nu a facut nimic pt BEIUS? Ati fost la plimbare prin parcurile din BEIUS?

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

In fata lui ADI DOMOCOS nu aveti nici o sansa!

A scos boschetarii de pe sub poduri si le-a dat un nou sens vietii ,oferindu-le locuinte ,ingrijindu-se de soarta unor amarati ! Sa mergem cu totii la vot sa-i fim recunoscatori dl primar DOMOCOS pt ca si-a adus aminte si de noi cei saraci si cei fara locuinte!
VOTATI CU TOTII PT ADI DOMOCOS!
NU LASATI COMUNISTII SA COMANDE DIN SPATE (PSD) PE CEI TINERI IMPINSI LA INAINTARE!
DOMOCOS A INCEPUT PROIECTE MARI PT BEIUS ,SA-L REALEGEM SA -SI POATA FINALIZA PROIECTELE !
PT UN BEIUS INFLORITOR VOTATI PNL
ADI DOMOCOS PRIMAR REALES !

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Da, intradevar, au crescut buruienile in parcurile din Beius, dar...., si apartamentele luate prin Oradea de dl primar pe banii veniti pentru parcuri. Si ar fi multe de spus. Pacat ca cetatenii nu cunosc realitatea. Da, votati actualul primar si mai mergeti 4 ani la fel ca pana acum.

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Sunt din Timisoara ... nascut si crescut in Beius - care este cel mai frumos oras din Romania - daca s-ar putea as vota cu dl. Domocos Adrian ... unul dintre cei mai buni primari .
Pentru Adi Domocoa - nota 10 !!!

Doamna M spunea...[Răspunde comentariului]

Ce vorbesti tu domnule de buruieni?de cand nu ai fost in Beius?de 4 ani?cred ca da, ca acuma avem parcuri frumoase cu arteziene ,nu buruieni,despre ce aparatmente vorbesti?poate de cel luat de ODO in Timisoara,nu face acuzatii nefondate ca sa acuzi pe cineva trebuie sa ai dovezi,poti demonstra ce sustii?nu cred,asa ca nu mai blama pe cel mai bun edil pe care la avut Beiusul,si da o sa mergem inca 12 ani nu 4 cu Domocos ca merita,asa ca lasa invidia si trezestete

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Acest derbedeu, instalat la Primaria Beius de fratii Micula, nu cred ca mai poate pacalii electoratul beiusean. Specializat in insalatorii, furturi si adultere, acest ins a lasat la Loteria Romana o gaura de 300 de milioane. Totodata, a inselat atat Loteria Romana, cat si liceul din Beius, avand in ambele locuri incheiat contract individual de munca pe perioada nedeterminata. Insa, amorul cu sotia finatatorului său din precedenta campanie electorala, judecatoarea Ancuta, l-a salvat de la raspunderea penala pentru acel fals. Nu votam acest prostituat!

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Nu votam javra fratilor din Cacaceni. In afara de hotii, benchetuieli si adultere, ce-a facut acest guzgan pentru Beius? Acest semidoct peste tot a momit si a hotit.Bunaoara, in perioada 2005 - 2008 avea incheiate doua contracte individuale de munca pe perioada nedeterminata: unul la Loteria Romana si altul la liceul din Beius. Insa, amorul cu sotia prietenului si finantatorului său din precedenta campanie
electorala, judecatoare Ancuta, l-a absolvit de raspunderea penala! Vivat Domocos! Vivat Ancuta! Vivat impostores!

Doamna M spunea...[Răspunde comentariului]

Auzi frate anonim ai vreo dovada la cele spuse?de unde stii tu de asa zis aduler,i-ai prins tu?sau te bazezi pe minciuni scoase de opozitie,si eu pot sa zic ca tu umbli cu domnisoare de 16 ani ca asa am auzit eu,este adevarat?
si cred ca pe langa faptul ca esti mincinos mai esti si orb,cum arata Beiusul acuma-s 4 ani frate,parcuri cu rahati de caini,cartiere cu sobolani,scandaluri si batai in toate barurile din oras,acum avem parcuri curate,cartiere deratizatesi liniste in oras dar tu esti prea carcotas sa vezi asta,si mai sunt multe facute de Domocos dar nu ma obosesc sa ti le zic daca ce este saritor in ochi tu nu vezi,tu vezi doar adultere,poate esti vreun impotent si tie- ciuda pe alti,ha ha

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Nici acuma nu se vede cate a facut DOMOCOS ? Daca circulati pe soselele Beiusului putei vedea cat de bine se circula pe sosele asfaltate proaspat, poate observati parcurile cat de bine arata , poate observati strazile cat de curate sunt, se vede implicare deplina !!!
Un JOLTA care e o marioneta stie actiona doar impulsionat de ADI CIORNA , pana ajunge JOLTA sa cunoasca BEIUSU (de unu singur fara ajutorul lui ADI CIORNA)o sa-i treaca mandatul!!!!
De NOVAC nu mai vorbim, ginerica o sa mearga doar pe drumurile trasate de dl IUHAS

Anonim spunea...[Răspunde comentariului]

Eu nu-l inteleg pe JOLTA daca se crede mare credincios cum am obsevat ca face cu scopul de-a cersi voturi, ce cauta in politica ? Daca ar fi pocait cum se crede nu sa-r face frate cu dracul sa ajunga sus! Locul lui e sa se zmereasca nu sa cerseasca pe la geamuri voturi! "frate sa votati cu mine ca suntem frati!!!!" PENIBIL !!!!
EU AM INCREDERE CA PENTICOSTALII BEIUSULUI SUNT REALISTI VOR VOTA CU DOMOCOS!!!!! NU SE VOR LASA AMAGITI DE ADI CIORNA SI LINGAII LUI !!!!

Doamna M spunea...[Răspunde comentariului]

Asta ca asta dar a ajuns acolitii lui Jolta sa sune oameni la telefon sa le ceara sa voteze cu ei si sa le promita pamanturi si locuri de munca in primarie daca castiga,chiar pe un vecin de al meu la sunat si l-a intrebat daca voteaza cu el,sa il treaca pe lista cu adepti Jolta si ia promis pamant in Beius,ce pamant nu stiu....tipic pentru PDL...MITA SI SANTAJUL,pe asta sa il votam?nici vorba,SI EU AM INCREDERE IN PENTICOSTALI CA NU IL VOR VOTA ,EI NU APROBA ASA CEVA,SAU CEL PUTIN ASA CRED.

Trimiteți un comentariu

Loading