aparate foto profesionale

miercuri, 15 februarie 2012

Invitaţie la un spectacol românesc în Heidelberg, Germania. Printre organizatori, un bihorean



Vedere Heindelberg
Josif Herlo, de origine din Cociuba Marea -Bihor, invită pe toţi cei care doresc să participe la un spectacol românesc şi alte activităţi locale în Heidelberg, în sud-vestul Germaniei.


''Festivalul de Folclor Carpato-Dunărean'' se desfăşoară în perioada 14-15 iulie 2012 un spectacol de muzică şi dansuri populare, în special româneşti, dar nu numai. La festival participă formaţii din Germania- originari din România (româneşti, ungureşti, săseşti, un ansamblu grecesc şi unul turcesc), din România, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia - sigur, ansambluri romanesti, dar care vor prezenta şi muzică şi dansuri de ale populaţiilor din mijlocul cărora trăiesc ori cu care trăiesc împreună. Crezul asociaţiei din Heidelberg este unirea în şi prin cultură.


În Piaţa Universităţii, în centul oraşului vechi din Heidelberg, timp de două zile, 14 şi 15 iulie, pe scena vor evolua ansamblurile prezente. Se va organiza şi un colocviu, în sală. Pe lângă spectacolele de muzică şi dansuri populare, se vor face şi prezentări ale unor judeţe, localităţi, oferte turistice. Seara se va instala un ecran mai mare, pe care se va proiecta imagini.


Luni, eventual şi marti, 16, 17, se vor organiza excursii pentru cei interesaţi. În afară de oraşul Heidelberg, cu castelul său, foarte renumit şi important obiectiv turistic, sunt în apropiere multe locuri de mare interes turistic şi instoric, cum ar fi oraşul Speyer cu renumita catedrală (cea mai mare biserică în stil romanic din Germania şi, după unii, din Europa) şi un foarte bun muzeu istoric (30 km distanta), oraşul Ladenburg, anticul Lopodunum, ridicat la rang de "civita" (de la castru) de către "bunicul" Traian, cu vestigii romane şi medievale, Domul de la Worms, localitate unde s-au petrecut ultimile episoade din "Cântecul Nibelungilor" - arhitectura interesantă, romanic şi gotic, orasul Schwetzingen, din apropiere, cu un foarte frumos castel în stil baroc şi unul dintre cele mai frumoase parcuri, o parte în stil franţuzesc şi o parte în stil englezesc, în spate, fosta reşedinţă de vară a principilor electori de Kurpfalz (Pfalz Palatinat) şi altele. Nici Strasbourg nu e departe, 150 Km, cu Parlamentul European.


În Heidelberg şi-a petrecut cea mai mare parte a exilului şi a decedat la 15 Mai 1873 domnitorul Alexandru Ioan Cuza.


Domnul Iosif Herlo a contactat Ştiri Beiuş, la adresa stiribeius@yahoo.com, în speranţa ca şi judeţul Bihor să fie reprezentat la ''Festivalul de Folclor Carpato-Dunărean''.  Toţi cei care doresc să intre în contact cu domnul Iosif pentru mai multe detalii o pot face scriindu-i la adresa de email ''j.herlo@gmx.de''.


beius-stiri.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading