vineri, 6 aprilie 2012

Habitat Beiuş: Casa de Paşti 2012, finalizată

Deşi luni, 2 aprilie, în Oradea bătea un vânt siberian, mai mulţi voluntari veniţi de la două şcoli din Germania şi de la două biserici din Irlanda de Nord nu s-au speriat ci au început lucrul decişi ca la finalul săptămânii în locul în care se afla o fundaţie să lase o casă. 
Pe parcursul săptămânii lor le-au sărit în ajutor 20 de voluntari români, angajaţi ai companiei Faist Mekatronic din Oradea care au ajutat la pregătirea acoperişului şi montarea ţiglei. Astfel, după doar cinci zile, lucrul care multora li se părea imposibil s-a împlinit: locuinţa a fost ridicată şi inaugurată vineri, 6 aprilie.


„Sunt foarte bucuroasă să ma aflu în Oradea. Iubesc ceea ce fac aici, iubesc Habitat şi ceea ce reprezintă şi îmi face mare plăcere să-i ajut pe alţii, atât cât pot, după puterile mele.” mărturiseşte Liz Fleming, o sepuagenara din Irlanda de Nord care a ţinut neaparat să vină în România pentru a participa la acest eveniment.


Beneficiarii Casei de Paşti sunt trei tineri care au crescut în familii adoptive şi care au lucrat toată săptămâna alături de voluntari. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante, însă au trăit tot timpul cu speranţă. Cel mai important vis li s-a împlinit acum, acela de a avea o locuinţă a lor. La ceremonia de inaugurare emoţia s-a putut citi pe chipul lor, iar lacrimile de bucurie s-au revărsat atât pe chipul lor cât şi pe feţele voluntarilor. Au fost rostite cuvinte frumoase, iar beneficiarii au primit cheile, câte o Biblie şi flori din partea voluntarilor. În schimb voluntarii au fost răsplătiţi cu aplauze, multă afecţiune, diplome şi o plachetă inaugurală.


„Mulţumim lui Dumnezeu că am reuşit să finalizăm şi acest proiect. Le mulţumim acestor oameni minunaţi care au venit din toate colţurile lumii pentru a-i ajuta pe nevoiaşi. Le suntem profund recunoscători şi companiilor Lafarge, care ne-a sprijinit cu ciment, precum şi celor de la Faist care ne-au ajutat cu bani şi forţă de muncă. Implicarea şi dăruirea pe care le-au arătat cu toţii e o dovadă că bunătatea şi iubirea aproapelui nu au frontiere şi că acestea se regăsesc peste tot, inclusiv la români.” spune Marcel Coroiu, preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.


Voluntarii care au participat la eveniment sunt originari din nouă ţări: Canada, China, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda de Nord, Româna, Turcia, SUA.


beius-stiri.blogpsot.com

1 comments:

Attila spunea...[Răspunde comentariului]

Felicitari tuturor !Succes pe viitor !Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti !

Trimiteți un comentariu

Loading