aparate foto profesionale

miercuri, 13 aprilie 2011

Beiuşeni, "Să-l cunoaştem pe Mozart!"

Foto: Arhivă
Joi, 14 aprilie, în sala Casei de Cultură "Ioan Ciordaş" din Beiuş, începând cu ora 11ºº, se va desfăşura etapa judeţeană a concursului regional "Să-l cunoaştem pe Mozart!", ediţia a III-a, eveniment organizat de Remus Lazea. Proiectul se desfăşoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Filarmonica de Stat Oradea, Primăria municipiului Beiuş şi Casa de Cultură a municipiului Beiuş.


Potrivit profesorului Remus Lazea, în anul 2009, a fost iniţiat concursul cu scopul de a-i apropia pe elevi de muzica clasică. La prima ediţie au participat 40 elevi, iar la a II-a ediţie, 92. În acest an s-au înscris în concurs 15 şcoli din Beiuş, Ştei, Oradea, Valea lui Mihai, Popeşti, Dobreşti, Ceica. În acest an, concursul este înscris în Calendarul activităţilor extraşcolare la poziţia 110, fiind recunoscut de Ministerul Educaţiei.


Organizatorii speră ca şi la această ediţie interesul arătat de elevi să le depăşească aşteptările. La fel ca în ceilalţi ani, proba aşteptată cu mult interes atât de juriu, cât şi de participanţi este cea de interpretare instrumentală. Elevii s-au pregătit cu mult sârg pentru a le demonstra tuturor că sunt virtuoşi ai pianului şi vioarei, chiar dacă unii dintre ei la o vârstă încă fragedă.




sursa: primariabeius.ro


beius-alexlsu.blogspot.com

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Loading